“este pur şi simplu o nebunie.” Shakespeare
A venit iarna. Cu tot cu fulare, Mos Craciuni la colt de strada, suprapret la tot ce poate constitui cadou 
, aglomeratie pe patinoar, febra sarbatorilor si incepand d ieri, brad de 17 metri in Piata Universitatii.Foarte frumos.A inceput cu alte cuvinte oficial luna in care putem sa visam cat n-am avut timp sau curaj tot anul. Luna in care nu mai conteaza ca iti vine sa canti de fericire, pentru ca oricum se aud colinde de peste tot, asa ca nu o sa observe nimeni ca nu ai voce. Si daca ai, cu atat mai bine!
As vrea insa sa stiu cum poate acest feeling sa izbucneasca asa de puternic in fiecare an, in decembrie, si sa dispara la fel de furtunos dupa jumatatea lui ianuarie, lasand in urma numai mocirla de pe sosele, in care se transforma de obicei zapada bucuresteana…la una, doua zile dupa ce a nins. Este oare rost de niste ipocrizie sau este decembrie portita de scapare din restul anului gol de entuziasm, cadouri si dorinte?
